Jurnal bursier, 20 mai 2025: Bursa scade ușor, dar pe volume bune. Banca Transilvania, Romgaz și Petrom, fiecare tranzacții de peste 10 mil. lei
Indicele bursier BET, care reflectă evoluția celor mai tranzacționate 20 de acțiuni de la Bursa de Valori București, a scăzut cu 0,57% pe 20 mai 2025 și a ajuns la 17.346 de puncte, într-o ședință cu o lichiditate bună și în care trei blue chip-uri…
Indicele bursier BET, care reflectă evoluția celor mai tranzacționate 20 de acțiuni de la Bursa de Valori București, a scăzut cu 0,57% pe 20 mai 2025 și a ajuns la 17.346 de puncte, într-o ședință cu o lichiditate bună și în care trei blue chip-uri au avu tranzacții de peste 10 mil. lei, potrivit datelore bvb.ro.
Astfel, Banca Transilvania, Romgaz și Petrom au avut tranzacții de 15 mil. lei, 11 mil. lei și 10 mil. lei, potrivit datelor bvb.ro. Prețul acțiunilor băncii de la Cluj a scăzut cu 2% la 28,9 lei după ce luni urcase cu 6% la un maxim istoric. Cel al acțiunilor Romgaz a urcat ușor la 5,95 lei iar Petrom a scăzut cu 0,3% la 0,697 lei.
Zece acțiuni din cele 20 ale indicelui principal BET au avut tranzacții mai mari de 1 mil. lei. Pe segmentul de acțiuni lichiditatea a fost de 71 mil. lei, peste media zilnică.
-
Criza din industria europeană a bicicletelor face tot mai multe victimeBusiness Internațional · 15 noiembrie 2026
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026