Kaufland România a făcut un program de sprijin pentru fermieri în parteneriat cu Cooperativa Țara mea, care să-i ajute pe termen lung, cu extinderea capacităților și diversificarea portofoliului de articole
Retailerul german Kaufland, liderul pieței de comerț modern, a făcut un program de sprijin pentru fermieri în parteneriat cu Cooperativa Țara mea, cea mai mare cooperativă din România, cu peste 1.000 de membri, prin care garantează sprijinul producătorilor locali mici de fructe…
Retailerul german Kaufland, liderul pieței de comerț modern, a făcut un program de sprijin pentru fermieri în parteneriat cu Cooperativa Țara mea, cea mai mare cooperativă din România, cu peste 1.000 de membri, prin care garantează sprijinul producătorilor locali mici de fructe și legume. Obiectivele principale ale programului sunt consolidarea structurii producătorilor români, dar și colaborarea pe termen lung, cu extinderea capacităților și diversificarea portofoliului de articole.
,,Producătorii locali mici au în continuare nevoie de susținere, mai ales într-o perioadă în care toată economia e pusă la grea încercare. Ne dorim să fim alături de ei, căutând mereu soluții noi să îi susținem să se dezvolte”, a declarat Valer Hancaș, Director de Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România.
Produsele micilor fermieri din program sunt certificate internațional pentru calitate și siguranță (Global G.A.P.), respectă standardele de prospețime Kaufland și se vor găsi la raionul de legume-fructe începând chiar din lunile mai-iunie. În sezon, sortimentul de legume și fructe de la raft ajunge până la peste 90% produse românești.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026