Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

La aproape 200.000 ajungea numărul de investitori de la BVB la finele lunii trecute, în creștere cu 13.000 în T1

Investitorii prezenți pe Bursa de la București au ajuns, la finele lunii martie, la un total de 191.743, în creștere cu 7% sau 13.182 față de finele anului trecut. Raportat la martie 2023, numărul a crescut cu 35% sau 50.173, conform celor mai recente date ale Fondului de Compensare al Investitorilor.

Liviu Popescu · 25 aprilie 2024 · 1 min de citit

Investitorii prezenți pe Bursa de la București au ajuns, la finele lunii martie, la un total de 191.743, în creștere cu 7% sau 13.182 față de finele anului trecut. Raportat la martie 2023, numărul a crescut cu 35% sau 50.173, conform celor mai recente date ale Fondului de Compensare al Investitorilor. 

Numărul de investitori compensabili integral era, pe 31 martie 2024, de 132.493, în creștere cu 7,3% față de datele de la 31 decembrie 2023. Investitori compensabili integral erau 58.057, plus 7,65%, iar investitori necompensabili 1.193, minus 0,8%. „Clasificarea investitorilor este dominată de numărul investitorilor compensabili integral, care reprezintă 69,1% din numărul total raportat la 31 martie 2024. Dintre aceștia, 74,92% apelează la societățile de servicii de investiții financiare”, scriu reprezentanții FCI. 

Portofoliul mediu al unui investitor compensabil integral a atins 4.112 euro după ce a înregistrat o scădere de 2,56%, în comparație cu T4/2023. Totodată, portofoliul mediu al unui investitor compensabil în limita plafonului la sfârșitul T1 a înregistrat o creștere de 0,92%, atingând 190.906 euro.

Citește și