La ce să ne așeptăm de la Raiffeisen Leasing în acest an
Raiffeisen Leasing, companie cu afaceri de circa 100 de milioane de euro anual, ar putea avea ca obiectiv în acest an creșterea finanțărilor acordate într-un ritm cel puțin egal cu piață, de circa 15-20%, în condițiile în care cel mai probabil firma condusă de Felix Daniliuc a crescut cu peste 10% și pe parcursul anului trecut.

Raiffeisen Leasing deține circa 7% din piața locală de leasing și se situează, potrivit estimărilor ZF, pe locul patru în piață după BRD SogeLease.
Un alt obiectiv al diviziei de leasing a Raiffeisen ar putea fi echilibrarea portofoliului pe categorii de bunuri. Finanțările pentru vehicule înregistrează cea mai mare pondere în portofoliul Raiffeisen Leasing, de peste 60%, în timp ce echipamentele și imobiliarele au o treime, respectiv mai puțin de 5% din finanțări.
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
„Nu înlocuiește, ci complementează”. Domeniul în care AI-ul spune „prezent” pentru că 50% din muncă e repetitivă VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026