Lanțul de cafenele Ted’s Coffee deschide trei noi unități, dar analizează închiderea altor trei unde nu a reușit să renegocieze chiria
Lanțul de cafenele Ted’s Coffee Co va continua expansiunea în 2020 când va deschide trei noi unități dintre care două în București și una la Arad.
♦ Compania continuă expansiunea atât direct, cât și în franciză. Astăzi rețeaua numără 33 de cafenele.
Lanțul de cafenele Ted’s Coffee Co va continua expansiunea în 2020 când va deschide trei noi unități dintre care două în București și una la Arad.
Prima cafenea a fost deja inaugurată, este vorba de o unitate aflată în clădirea de birouri Globalworth Plaza (fostul Nusco Tower) din București, investiția în acest proiect ridicându-se la 44.000 de euro.
Citește și
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026