Lanțul de restaurante Spartan face 5 mil. € cu 18 unități
Spartan, companie înființată în 2012, a decis să profite de apetitul românilor pentru excursii în Grecia, una dintre cele mai populare destinații de vacanță în rândul turiștilor locali, și a lansat o rețea de restaurante cu specific grecesc.
Spartan, companie înființată în 2012, a decis să profite de apetitul românilor pentru excursii în Grecia, una dintre cele mai populare destinații de vacanță în rândul turiștilor locali, și a lansat o rețea de restaurante cu specific grecesc.
„Spartan nu este un concept 100% grecesc, ci are propria filozofie și versiune în ceea ce privește pregătirea proaspătă a preparatelor“, spun reprezentanții companiei.
Ziarul Financiar va prezenta în următoarea perioadă o serie de afaceri din România care se extind în sistem de franciză, precizând atât costurile aferente unui astfel de business, cât și planurile de viitor ale acestor companii. Ziarul Financiar va lansa împreună cu compania de consultanță Inventure Franchise Consulting în luna decembrie a acestui an a doua ediție a Catalogului francizelor din România.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026