Versiunea completă
Banci-Asigurari

Leasingul financiar a revenit în forță în business

Piața leasingului financiar a marcat o creștere de două cifre anul trecut, după ce în anii anteriori prioritară a fost curățarea portofoliilor, evoluția fiind susținută de finanțările pentru achiziția de autovehicule. Companiile de leasing mai au însă în față o serie de provocări: delimitarea clară dintre leasing și credit, birocrația și tendința de suprareglementare a sectorului.

Mirela Turlan · 26 ianuarie 2017 · 1 min de citit

Anul 2015 a adus primele semne de revenire sănătoasă a industriei de leasing financiar, companiile de profil raportând un volum al finanțărilor noi de 1,6 miliarde de euro, în creștere cu 20% față de anul precedent.

Trendul ascendent a continuat și în prima parte a acestui an, confirmând previziunile jucătorilor din piață. Astfel, la finalul lunii iunie valoarea bunurilor finanțate de companiile de leasing ajungea la un miliard de euro, semn că piața va atinge cel mai probabil borna de 2 miliarde de euro până la finalul lui 2016.

Anul acesta are toate premisele să fie cel mai bun an de după criză pentru companiile de leasing, rezultatele venind după șapte ani în care prioritatea zero pentru fiecare jucător a fost stoparea erodării afacerilor și acoperirea rambursărilor prin finanțări noi.

Citește și