Legea energiei a fost adoptată de Camera Deputaților
Legea energiei electrice și gazelor naturale a fost adoptată, joi, de Camera Deputaților, for decizional, cu 186 de voturi "pentru", 3 "împotrivă" și 7 abțineri, actul normativ reglementând liberalizarea pieței energiei, dar și creșterea etapizată a prețurilor pentru gaze la nivelul statelor UE.
Președintele Comisiei pentru industrii, deputatul Iulian Iancu, a subliniat în plen, la momentul dezbaterilor, că noua lege a energiei “elimină fenomenul «băieților deștepți»” și că se renunță la tarifele preferențiale pentru consumatorii finali, dar instituie odată cu liberalizarea pieței și o serie de măsuri pentru protejarea consumatorilor casnici.
Liderul deputaților PDL, Mircea Toader, l-a întrebat pe ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, cum va rezolva această lege problema contractelor cu “băieții deștepți”, dar și cum îi va afecta liberalizarea prețului la gaze pe consumatorii casnici.
“Pot să vă asigur că până la sfârșitul acestui an va exista o piață concurențială în România, pot să vă garantez acest lucru (…) Despre anularea contractelor existente, nu pot să vă promit astăzi, rezultatul îl veți vedea în perioada următoare”, a răspuns Chițoiu.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026