Leonardo Badea, prim-viceguvernator BNR: Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Trăim într-o perioadă de profunde transformări; în fapt, are loc o schimbare de paradigmă. Așa cum de altfel știm, marile transformări economice ale istoriei au fost legate aproape întotdeauna de capacitatea oamenilor de a transforma cunoașterea în tehnologie și apoi…
Trăim într-o perioadă de profunde transformări; în fapt, are loc o schimbare de paradigmă. Așa cum de altfel știm, marile transformări economice ale istoriei au fost legate aproape întotdeauna de capacitatea oamenilor de a transforma cunoașterea în tehnologie și apoi tehnologia în productivitate. Ca să facem doar o simplă trecere în revistă, fără a trata exhaustiv acest subiect, spre exemplu motorul cu aburi, electricitatea, producția de masă, semiconductorii și internetul nu au reprezentat doar invenții spectaculoase. Fiecare dintre ele a modificat, uneori mai puțin, alteori mai mult, modul în care producem, muncim, comunicăm și, în cele din urmă, modul în care definim valoarea economică.
Astăzi, ne aflăm probabil în situația în care o nouă transformare a apărut la orizont și înaintează cu o viteză amețitoare. Inteligența artificială, robotizarea, calculul cuantic, volumele uriașe de date și digitalizarea economiei încep să formeze infrastructura unei noi etape de dezvoltare.
Dar ce se află la baza unei astfel de transformări? Răspunsul cel mai la îndemână este că în spatele acestei lumi aparent sofisticate se află un principiu extrem de simplu, de altfel: informația poate fi reprezentată, procesată și transmisă digital prin combinații de 0 și 1. Putem vorbi, în acest sens, despre tranziția economiei actuale spre un nou tip de economie pe care o putem defini ca fiind economia binară. În fapt, o astfel de economie este o economie în care o parte tot mai mare a valorii nu mai provine din materia fizică sau din forța de muncă utilizate pentru realizarea unui produs, ci în special din informația, algoritmii, proprietatea intelectuală și tehnologia încorporate în acesta. Economiile emergente trebuie să evite capcana venitului mediu, tocmai de aceea, pentru a avansa în ierarhia internațională, dezvoltarea tehnologiei și implementare modelelor AI nu mai sunt opționale, ci elemente fundamentale ale noului model de dezvoltare.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026