Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O radiografie asupra diferențialului ‘r-g‘ din perspectiva sustenabilității fiscale pentru economiile din Europa Centrală și de Est

Analiza comparativă a diferențialului ‘r-g‘ pentru economiile din Europa Centrală și de Est arată că deși România a beneficiat în numeroase perioade de un nivel favorabil al acestuia, avantajul nu a putut compensa efectele negative pe care le-au avut deficitele primare persistent ridicate, astfel că datoria publică a început să crească vizibil după 2016 și mai accelerat după pandemie. Spre deosebire de Cehia, Ungaria și Polonia, care au înregistrat perioade consistente de surplus primar și au intrat în pandemie cu o poziție fiscală mai robustă, România a acumulat deficite bugetare semnificative pe soldul balanței primare, chiar în faze de expansiune economică. Creșterea accelerată a costului efectiv cu dobânzile după pandemie poate crea premisele unui efect de evicțiune (crowding-out), mai ales în circumstanțele unei politici fiscale dominante și ale unei rate modeste a creșterii reale a economiei.

Economistul de renume Olivier Blanchard (2019), care a ocupat funcția de economist-șef al FMI în perioada crizei financiare globale din 2007, a examinat modul în care diferențialul dintre rata dobânzii și rata de creștere economică (‘r-g‘) influențează sustenabilitatea datoriei publice. În articolul Public Debt and Low Interest, din 2019, care a stat la baza discursului său prezidențial rostit la reuniunea American Economic Association din același an, Blanchard a susținut că, atunci când ratele dobânzilor sunt foarte reduse și se situează sub ritmul de creștere economică, datoria guvernamentală se poate menține relativ stabilă, chiar și fără ajustări fiscale ample, atâta vreme cât politica fiscală rămâne credibilă și deficitele sunt menținute la niveluri moderate.

Brunnermeier, Merkel și Sannikov (2020), în articolul Debt as Safe Asset: Mining the Bubble, introduc conceptul de curba Laffer pentru nivelul datoriei, pe baza căruia susțin concluziile lui Blanchard (2019), subliniind că un stat poate înregistra în permanență deficite bugetare fără a-și rambursa vreodată datoria, funcționând într-un mod care amintește de un mecanism tip Ponzi. Reis (2021), în articolul The constraint on public debt when r < g but g < m, ajunge la o concluzie similară cu cea a lui Brunnermeier, Merkel și Sannikov (2020), recurgând însă la o altă perspectivă – este important ca rata de creștere a economiei să se situeze sub randamentul marginal al capitalului (‘m‘) pentru a putea avea în permanență deficite bugetare. În aceeași direcție concluzionează și fostul președinte al Rezervei Federale din Minneapolis, Narayana Kocherlakota, în articolul Public Debt Bubbles in Heterogeneous Agent Models with Tail Risk (2023).