Leonardo Lambrea, director comercial UBM Agri Trade: Ca volum, în 2020, suntem undeva la 200.000 tone de cereale tranzacționate, combinate cu șroturi de soia, iar ca venituri vom încheia cu 45 mil. euro
Traderul de cereale și șroturi de soia UBM Agri Trade, o companie cu acționariat româno-maghiar, a tranzacționat în 2020 un volum de cereale și șroturi de soia similar cu cel de anul trecut, de circa 200.000 tone, însă cifra de afaceri va fi mai mare decât anul trecut, mergând spre 45 mil. euro, deoarece prețurile materiilor prime au crescut pe fondul secetei.
Traderul de cereale și șroturi de soia UBM Agri Trade, o companie cu acționariat româno-maghiar, a tranzacționat în 2020 un volum de cereale și șroturi de soia similar cu cel de anul trecut, de circa 200.000 tone, însă cifra de afaceri va fi mai mare decât anul trecut, mergând spre 45 mil. euro, deoarece prețurile materiilor prime au crescut pe fondul secetei.
„Fiind trader național, am avut avantajul de a lua marfă de unde a fost. Dacă eram un trader regional, să ne focusăm pe partea de sud, sud-est sau Moldova, ar fi fost cel mai prost an posibil. Noi avem activități de achiziție și distribuție și pe centrul și vestul țării, unde facem majoritatea volumelor. Ca volum suntem undeva la 200.000 tone de cereale tranzacționate, combinate cu șroturi de soia, iar ca cifră de afaceri vom încheia cu 45 mil. euro“, spune Leonardo Lambrea, director comercial al UBM Agri Trade.
Acesta adaugă că seceta substanțială din anul curent a fost o situație grea atât pentru fermieri, cât și pentru traderi, dar și pentru industriile din aval, precum producătorii de animale și de carne. Totuși, el afirmă că seceta a fost regională, cu discrepanțe mari. Sud-estul României și Moldova sunt zone care au fost foarte afectate de secetă, cu producțiile fermieilor la un minim al ultimilor 10-15 ani, dar, pe de altă parte, în centrul și vestul României, fermierii au avut chiar producții record.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026