Leroy Merlin deschide un magazin la Timișoara pe aceeași stradă cu Dedeman
Leroy Merlin va deschide vineri, 2 septembrie cel de-al 15-lea magazin din România, încheind astfel procesul de dezvoltare, modernizare și rebranding al magazinelor bauMax.
Leroy Merlin va deschide vineri, 2 septembrie cel de-al 15-lea magazin din România, încheind astfel procesul de dezvoltare, modernizare și rebranding al magazinelor bauMax.
„Acum un an, am anunțat că în luna septembrie vom finaliza o primă etapă importantă din strategia de dezvoltare a Leroy Merlin în România. Deschiderea magazinului din Timișoara marchează încheierea unui program de dezvoltare a companiei care a ținut 20 de luni și în cursul căruia au fost transformate și redeschise 12 magazine din fosta rețea bauMax, iar două au fost construite de la zero – Leroy Merlin Craiova și Leroy Merlin Alexandriei“, a declarat Frédéric Lamy, directorul general Leroy Merlin România.
Magazinul Leroy Merlin Timișoara, primul din regiunea de vest a țării, se întinde pe o suprafață totală de peste 13.400 mp și este situat pe Calea Șagului, DN59, Timișoara, la 3,5 kilometri de o unitate a rivalilor de la Dedeman.
-
Reff&Asociații, 20 de ani. Cum arată viitorul pieței de avocatură în epoca AI. „Marea oportunitate cu AI nu este să facem lucrurile mai repede, ci să facem lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată“Business Legal · 15 noiembrie 2026
-
Analiza de luni. Statul plătește pentru un bolnav cu cancer aproape 40.000 lei pe an. În total, 10 mld. lei din bugetul CNAS merg către programul național de oncologie pentru medicamente și tratamentePharma · 15 noiembrie 2026
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026