Versiunea completă
Energie

Liberty, care are și combinatul siderurgic din Galați, a câștigat licitația pentru achiziția combinatului maghiar Dunaferr

Liberty, care are și combinatul siderurgic din Galați, a câștigat licitația pentru achiziția combinatului maghiar Dunaferr și vrea să instaleze un cuptor cu arc electric cu capa­citatea de 150 de tone, ca parte din planurile de decarbonizare ale uzinei maghiare.

Mirela Turlan · 20 septembrie 2023 · 2 min de citit

♦ Compania vrea să instaleze un cuptor cu arc electric cu capacitatea de 150 de tone, ca parte din planurile de decarbonizare ale uzinei maghiare ♦ Tranzacția așteaptă aprobarea Uniunii Europene.

Liberty, care are și combinatul siderurgic din Galați, a câștigat licitația pentru achiziția combinatului maghiar Dunaferr și vrea să instaleze un cuptor cu arc electric cu capa­citatea de 150 de tone, ca parte din planurile de decarbonizare ale uzinei maghiare. Tran­zacția așteaptă aprobarea Uniunii Europene, au anunțat, miercuri, reprezentanții grupului siderurgic. Odată cu instalarea acestui cup­tor, emisiile de dioxid de carbon de la Dunaferr ar scădea cu 80%.

„Ne aflăm într-o tranziție rapidă către teh­nologii cu emisii reduse de carbon în în­treaga noastră operațiune globală și in­tențio­năm să facem același lucru la Dunaferr. Știm din experiență că pentru a acționa rapid, aveți nevoie de sprijinul unor parteneri teh­no­logici de clasă mondială, de structuri fi­nanciare adecvate și de un guvern sprijinitor, motiv pentru care formarea acestui grup este atât de importantă. Așteptăm cu nerăbdare dezvoltarea acestor planuri cu CISDI și Ministerul Dezvoltării Economice pentru a asigura punerea uzinei de oțel Dunaújváros pe o cale durabilă și competitivă cât mai curând posibil“, a spus Sanjeev Gupta, preșe­dintele executiv al Liberty.

Citește și