Liberty Galați, unul dintre cei mai mari jucători și exportatori din România, lansează un program de doi ani pentru pregătirea a 30 de absolvenți de inginerie, IT sau Finanțe pentru managementul companiei
Liberty Galați lansează un program de doi ani pentru pregătirea a 30 de absolvenți de inginerie, IT sau Finanțe pentru managementul companiei. Programul, care se numește „Graduate” și face parte din inițiativa Academia Greensteel, a fost inițial lansat la Galați…
Liberty Galați lansează un program de doi ani pentru pregătirea a 30 de absolvenți de inginerie, IT sau Finanțe pentru managementul companiei. Programul, care se numește „Graduate” și face parte din inițiativa Academia Greensteel, a fost inițial lansat la Galați și apoi „exportat” către alte unități ale Liberty din Europa. Poate aplica orice absolvent de din domenii precum automatizări, IT, electric, mecanică, metalurgie și finanțe.
„În țara noastră, programul va dura 24 de luni și va reuni 30 de absolvenți ai universităților tehnice, cu scopul de a-i pregăti pentru viitoarele poziții de management în cadrul companiei și de a-i încuraja să contribuie la transformarea Liberty Galați într-o companie neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2030. Compania invită tinerii absolvenți din domeniile automatizări, IT, electric, mecanică, metalurgie și finanțe să aplice pentru programul Graduates la Liberty Galați, un pilon strategic al economiei românești și un angajator important la nivel național”, transmit reprezentanții Liberty.
Programul Graduates presupune doi ani de învățare, dezvoltare și performanță, perioadă în care tinerii vor lucra sub îndrumarea mentorilor Liberty și vor beneficia de programe de training dedicate. Tinerii vor avea șansa să activeze în mai multe zone ale companiei pentru o cunoaștere integrată a activității și vor beneficia de oportunități de dezvoltare, mai transmit reprezentanții Liberty Galați.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026