Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

Librăriile Diverta se extind în franciză

Diverta, lanțul de librării controlat de omul de afaceri Radu Octavian, a ajuns la o rețea de 29 de librării deschise în principalele orașe ale țării, însă continuă expansiunea.

Corina Matei · 31 octombrie 2017 · 1 min de citit

Diverta, lanțul de librării controlat de omul de afaceri Radu Octavian, a ajuns la o rețea de 29 de librării deschise în principalele orașe ale țării, însă continuă expansiunea. Mai mult, lanțul caută parteneri francizați pentru expansiune în orașele importante din țară. Din totalul celor 29 de unități, una singură este în franciză în prezent.

„Acordăm asistență permanentă partenerului, de la evaluarea locației, la suport pe mai multe planuri, de la amenajări de spațiu, la trainingul angajaților. Oferim manuale de franciză, cu direcții pe zonele HR, operațional, vânzări sau marketing. Partenerul trebuie să fie un cunoscător al segmentului de piață specific francizei, al pieței de retail, al legislației“, spun oficialii Diverta.

Investiția în amenajarea unui magazin nou se ridică la 25.000 de euro, însă nu există taxă de franciză. Redevența lunară este de 4%, iar contribuția la bugetul de marketing este de 1%.

În librăriile Diverta se vând cărți, papetărie și jucării, contribuția lor fiind egală în cifra de afaceri, potrivit ultimelor date.

Citește și