Liceenii din România pot participa la o dezbatere model NATO la Palatul Parlamentului, între 17 și 20 februarie: „Conferințele de tip Model NATO sunt menite să le ofere liceenilor o perspectivă de carieră în diplomație, relații internaționale sau științe
Cea de-a 13-a ediție a conferințelor model NATO pentru liceeni va avea loc la București, la Palatul Parlamentului între 17 și 20 februarie, după ce ediția anterioară a fost organizată la sediul NATO din Bruxelles. Evenimentul reprezintă o serie de…
Cea de-a 13-a ediție a conferințelor model NATO pentru liceeni va avea loc la București, la Palatul Parlamentului între 17 și 20 februarie, după ce ediția anterioară a fost organizată la sediul NATO din Bruxelles. Evenimentul reprezintă o serie de dezbateri pe teme bazate pe probleme actuale legate de securitatea țărilor membre și partenere ale Alianței Nord-Atlantice.
„Conferințele de tip Model NATO sunt menite să le ofere liceenilor o perspectivă asupra unor domenii către care și-ar putea orienta pe viitor cariera, precum diplomația, relațiile internaționale sau științele politice, dar îi ajută totodată să achiziționeze acele abilități extra-școlare ce le pot fi foarte utile dacă aleg să își continue studiile la universități de prestigiu din țară sau din străinătate. La aceste evenimente, tinerii simulează întâlnirile Alianței Nord-Atlantice, se familiarizează cu mediul diplomatic, învață ce presupune diplomația, cum se pot soluționa unele conflicte mondiale și dezbat subiecte de actualitate”, transmit organizatorii evenimentului.
Delegații vor discuta despre flancul estic, consolidarea infrastructurii militare, sporirea parteneriatelor cu țările vecine și cu statele din Asia de Est, alături de multe alte subiecte de actualitate NATO. Înscrierile se pot face pe pagina oficială a evenimentului, www.modelnato.org.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026