Lidl a pus lacătul pe un magazin din Severin
Retailerul german Lidl, care controlează pe piața locală o rețea de peste 170 de supermarketuri situate în toate regiunile țării, a pus lacătul pe un magazin din România, închizând ieri una din cele trei unități pe care le opera în Drobeta-Turnu Severin.
Retailerul german Lidl, care controlează pe piața locală o rețea de peste 170 de supermarketuri situate în toate regiunile țării, a pus lacătul pe un magazin din România, închizând ieri una din cele trei unități pe care le opera în Drobeta-Turnu Severin.
Magazinul închis făcea parte din cele 107 ale rețelei Plus pe care Lidl le-a preluat în 2010, la intrarea pe piața locală, iar reprezentanții companiei susțin că angajaților li s-au oferit soluții alternative pentru a rămâne în continuare în cadrul Lidl. În medie, în cadrul unui magazin Lidl lucrează în jur de 20-25 de persoane. „Fiind construit pe un teren închiriat, magazinul Lidl situat pe bulevardul Mihai Viteazu din Severin a aparținut inițial lanțului de magazine Plus. Din cauza faptului că acesta a devenit neconform standardelor Lidl și în același timp neprofitabil, a fost luată decizia închiderii lui“, au mai spus reprezentanții Lidl.
Drobeta-Turnu Severin este reședința județului Mehedinți în care la o populație de 265.000 de locuitori doar 25.000 de persoane lucrează în mediul privat, iar cifra de afaceri cumulată a companiilor înregistrate în județ este de doar 900 mil. euro, cel mai scăzut nivel dintre toate județele României. Cu toate acestea, în Mehedinți sunt prezente mai multe rețele de supermarketuri, inclusiv pe format mare, precum Cora, Carrefour și Kaufland, iar șeful Cora afirma recent că magazinul din Severin este cel mai slab al companiei. Mai mult, dealerii auto practic au șomat anul trecut în Severin, ținând cont că în tot județul au fost vândute doar două mașini.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026