Listările duale: export de lichiditate sau import de investitori?
Cele trei acțiuni românești listate la Londra sunt mai lichide și au adus randamente mai bune pe piața locală, în pofida temerilor că listarea duală va duce la un exod al capitalului către City. Trecând granița, cel puțin una dintre companii a atras mai mulți jucători la București.
Cele trei acțiuni românești listate la Londra sunt mai lichide și au adus randamente mai bune pe piața locală, în pofida temerilor că listarea duală va duce la un exod al capitalului către City. Trecând granița, cel puțin una dintre companii a atras mai mulți jucători la București.
Romgaz (SNG), Electrica (EL) și Fondul Proprietatea (FP), trei dintre cele mai mari și mai lichide acțiuni de la București, au ajuns și pe bursa de la Londra „împachetate“ în certificate globale de depozit (GDR), prin care jucătorii din City of London au putut deveni investitori în companii românești fără a avea conturi deschise pe plan local.
Deși rulajele celor două acțiuni energetice în capitala financiară a Europei fac uneori concurență celor de pe bursa locală, lichiditatea medie la București a fost anul acesta în general cel puțin dublă față de cea din Londra și uneori mai mare chiar de 10 ori, potrivit calculelor ZF.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026