Versiunea completă
ZF Transporturi

Logistica a învins criza coronavirus: Anul 2020 aduce cel mai mare volum de spații logistice din ultimii 20 de ani

Starea de urgență din primăvară a apăsat frâna dezvoltărilor logistice de pe plan local, în condițiile în care activitatea a fost încetinită, iar dezvoltatorii au decis să amâne noile proiecte pentru 2021. „În primul semestru din acest an, la nivelul…

Corina Matei · 6 septembrie 2020 · 2 min de citit

Starea de urgență din primăvară a apăsat frâna dezvoltărilor logistice de pe plan local, în condițiile în care activitatea a fost încetinită, iar dezvoltatorii au decis să amâne noile proiecte pentru 2021.

„În primul semestru din acest an, la nivelul țării a fost livrată o suprafață totală de aproximativ 312.000 mp de spații industriale și până la finalul anului urmează să mai fie livrați încă circa 350.000 mp. Astfel, pentru anul 2020 estimăm un total de spații finalizate de 650.000 mp, cel mai mare volum livrat din ultimii 20 de ani. Pentru anul 2021 sunt așteptați spre livrare peste 200.000 mp de spații industriale“, a spus Andrei Jerca, head of industrial services la CBRE România.

Principalele proiecte inaugurate în prima jumătate a acestui an au fost WDP Ștefănești 2 (70.000 mp), CTP km 23 (40.000 mp), VGP Timișoara (30.000 mp), ELI Park (30.000 mp) și GV Constanța (20.000 mp). În general, aproximativ 120.000 de metri pătrați de spații industriale și logistice inaugurate în primul semestru din 2020 au venit din zona comerțului online, dintre care 100.000 de metri pătrați în vecinătatea Bucureștiului.

Citește și