Versiunea completă
Turism & Hoteluri

Lucia Morariu, Eximtur: Cererea pentru vacanțe a crescut cu 60% pe Spania, cu 24% pe Cipru, cu 20% pe Italia

Destinațiile interne sunt tot mai puternic concurate de cele externe, din Turcia, Grecia, Cipru, Spania sau Italia, spre care pleacă avioane charter sau curse regulate de pe mai multe orașe mari din țară.

Mirela Turlan · 18 septembrie 2024 · 2 min de citit

♦ Turiștii din Timișoara sau Oradea ajung acum mai repede în stațiunile din străinătate date fiind cursele aeriene ♦ Până la Constanța fac peste 10 ore cu mașina.

Destinațiile interne sunt tot mai puternic concurate de cele externe, din Turcia, Grecia, Cipru, Spania sau Italia, spre care pleacă avioane charter sau curse regulate de pe mai multe orașe mari din țară. Astfel că cererea pentru vacanțele în străinătate continuă să crească, ceea ce se vede de altfel și în balanța de plăți din turism, publicată de BNR.

„În agenția noastră cererea pentru vacanțe a crescut cu 60% pe Spania, cu 24% pe Cipru, cu 20% pe Italia (cu Sicilia și Sardinia) și cu 16% pe Turcia. Pe Grecia cererea a fost mai mică. Au fost mai multe zboruri charter în acest sezon, plus zborurile regulate. Mai mult, cei din Timișoara sau Arad fac 10 ore cu mașina pentru a ajunge pe litoralul românesc, însă cu avionul ajung mai repede în stațiunile din străinătate“, a spus Lucia Morariu, proprietara agenției de turism Eximtur din Cluj. Compania, ce  vinde pachete interne dar și în străinătate, este activă pe piață de peste trei decenii și a ajuns la 12 agenții, dintre care șase sunt în sistem de franciză.

Citește și