Versiunea completă
Prima pagina

Lucian Anghel câștigă un nou mandat de președinte la Bursă

Lucian Anghel a fost ales pentru un nou mandat de președinte al Bursei de Valori București (BVB), potrivit unor surse prezente ieri la AGA, cu o majoritate de peste 77% din voturi.

Mirela Turlan · 14 decembrie 2015 · 2 min de citit

Lucian Anghel a fost ales pentru un nou mandat de președinte al Bursei de Valori București (BVB), potrivit unor surse prezente ieri la AGA, cu o majoritate de peste 77% din voturi. El a reușit să strângă voturile investitorilor institu­țio­nali  – bănci, fonduri de investiții și SIF-uri. Dan Paul, pre­șe­din­tele Asociației Brokerilor, a fost contracandidatul său. Rezultatul voturilor a venit după o AGA maraton de peste no­uă ore, marcată de probleme tehnice în numărarea vo­turilor, dar și de strânse negocieri purtate între acționari.

Printre cei mai influenți acționari ai BVB sunt investitorii in­stituționali – băncile, fondurile de investiții locale și străine, și SIF-urile care dețin 21% din capitalul BVB, în condițiile în care firmele de brokeraj și-au pierdut din putere.

Lucian Anghel, care a fost la cârma BVB din 2012 până în prezent, va conduce BVB ală­turi de un CA format din: Otto E. Naegeli (BERD), Robert Pană (susținut de Swiss Capi­tal), Dan Paul (președintele Asociației Brokerilor), Cristi Micu (NBG Securities), Valerian Ionescu (di­rec­tor BCR), Gabriel Marica (președinte SSIF Rom­intrade), Octavian Molnar (IFB Fin­west) și Radu Toia, fost membru în conducerea SIF Tran­silvania. Noua conducere a BVB tre­buie să pri­mească avizul Autorității de Supra­ve­ghe­re Fi­nanciară pentru a-și începe mandatul de patru ani.

Citește și