Lucian Croitoru: Lupta băncii centrale pentru principii: 1990-2020
Lucian Croitoru, 64 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuți economiști români, iar de 23 de ani este lângă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, fiind consilierul lui pe politică monetară.
În 2010 am fost invitat să țin o prelegere referitoare la perspectivele economiei românești. În sală era prezent public din mediul de afaceri, români și străini. La finalul prezentării am primit diverse întrebări în conexiune cu tema prezentării, dar și o întrebare foarte atipică: cum l-aș caracteriza eu pe guvernatorul BNR limitându-mă la trei idei principale. Întrebarea m-a surprins, dar aproape instantaneu mi-au apărut în minte câteva trăsături pe care le notasem de mai multe ori de-a lungul timpului, atât în situații care puneau noi provocări, cât și în situațiile normale, undele mizele mari și tensiunea lipseau.
Astfel, am fost capabil să răspund imediat. Am spus că guvernatorul este o persoană foartre echilibrată. Remarcasem acel echilibru în nenumărate situații, diferite sau similare, pe o perioadă lungă de timp, în întâlniri cu unii dintre președinții României, cu prim-miniștri ai acestei țări, cu președinți de bănci sau în întâlniri cu mari personalități ale lumii, cum ar fi Alan Greenspan, fostul guvernator al Rezervei Federale a SUA, cu Horst Köhler, fostul director al FMI și președinte al Germaniei, cu Madeleine Albright, prima femeie secretar de stat (state secretary) din istoria SUA, cu Stanley Fischer, fost președinte al băncii centrale a Israelului, și cu mulți alți oameni foarte importanți din această lume. O altă calitate pe care am menționat-o a fost aceea că are înțelepciunea de a-i păstra alături pe cei care nu sunt neapărat de acord cu el pe probleme din aria sa de expertiză. În fine, am lăsat la urmă ceea ce consideram că este poate cel mai relevant pentru guvernatorul, nu pentru omul, Isărescu: capacitatea sa de a înțelege Banca Națională a României ca pe o ancoră de stabilitate a României și de a transpune această idee într-un proiect pe care l-a implementat constant trei decenii.
Aderarea la principii
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026