Lupta anului pe piața bancară europeană: Guvernul german a respins preluarea ostilă a Commerzbank de către UniCredit, spunând că oferta de 35 mld. euro este inacceptabilă. Coaliția lui Merz vrea ca a doua bancă din Germania să rămână independentă
Guvernul german condus de conservatori a respins o posibilă preluare ostilă a Commerzbank AG de către UniCredit SpA, calificând oferta de 35 de miliarde de euro (40 de miliarde de dolari) făcută de banca italiană pentru instituția din Frankfurt drept…
Guvernul german condus de conservatori a respins o posibilă preluare ostilă a Commerzbank AG de către UniCredit SpA, calificând oferta de 35 de miliarde de euro (40 de miliarde de dolari) făcută de banca italiană pentru instituția din Frankfurt drept „inacceptabilă”, scrie Bloomberg.
Coaliția aflată la guvernare, condusă de cancelarul Friedrich Merz și formată din blocul CDU/CSU și social-democrați, continuă să susțină strategia Commerzbank de a rămâne o bancă independentă, a declarat luni Maximilian Kall, purtător de cuvânt al Ministerului de Finanțe, în cadrul conferinței de presă guvernamentale de la Berlin. Kall a adăugat că revine conducerii și consiliului de supraveghere ale Commerzbank să analizeze orice ofertă potențială.
Merz și partenerii săi din SPD s-au opus constant planurilor UniCredit privind a doua cea mai mare bancă din Germania, criticând modul în care aceasta și-a construit participația inițială. UniCredit deține în prezent puțin sub 30% din acțiunile Commerzbank, în timp ce guvernul de la Berlin are o participație de 12,5%.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026