Magazinele stradale devin o modă în estul Europei
Marile artere comerciale din Europa Centrală și de Est - ca Vaci utca din Budapesta, Na Prikope din Praga sau Nowy Swiat din Varșovia - capătă tot mai multă atenție din partea retailerilor pe măsură ce segmentul brandurilor de lux crește, iar retailerii de masă și cei premium, care s-au concentrat în trecut doar pe centrele comerciale, caută să-și diversifice prezența.
Chiar dacă principalele artere comerciale din regiune nu au ajuns nici pe departe la renumele marilor străzi din Europa de Vest pentru care se bat retailerii de lux, cum sunt Avenue des Champs-Elysées din Paris, New Bond Street din Londra sau Via Montenapoleone din Milano, chiriile mai mici și milioanele de turiști care „invadează“ în fiecare an străzile din Praga sau Budapesta sunt argumente suficiente pentru ca retailerii să-și pună pe propriile hărți spațiile stradale din aceste orașe.
Chiria medie anuală este de circa 2.000 de euro/ metru pătrat pentru spațiile de pe strada Na Prikope din Praga și de circa 1.000 de euro pe Vaci utca (Budapesta) și Nowy Swiat (Varșovia), potrivit datelor publicate de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield. Spre comparație, chiriile ajung la 13.000 euro/metru pătrat în Paris și circa 8.000 de euro în Londra și Milano. Cele mai scumpe artere comerciale din lume sunt Causeway Bay din Hong Kong (25.000 euro/metru pătrat) și 5th Avenue din New York (21.000 euro/metru pătrat).
Crește încrederea consumatorilor. În Varșovia, cele mai populare străzi în rândul retailerilor de modă sunt Marszalkowska, Novy Swiat și Mokotowska, potrivit unui studiu al companiei de consultanță Colliers.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026