Magazinele trebuie să îi avertizeze pe clienți dacă un produs are o cantitate mai mică, dar prețul nu s-a redus. ZF a scris încă din aprilie că ambalajele mai multor produse au intrat la apă
Magazinele au obligația, de ieri, să informeze consumatorii cu privire la modificarea cantităților de produs având prezentarea, ambalajul, forma identice, chiar în condițiile menținerii aceluiași preț, potrivit unui Ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) pentru combaterea fenomenului „Shrinkflation“.
♦ Fenomenul „shrinkflation“, adică cel prin care produsele au un gramaj mai mic, dar prețul nu scade în consecință, este vizibil de la începutul anului, dar ordinul ANPC a intrat în vigoare abia de ieri deși este în discuție de câteva luni.
Magazinele au obligația, de ieri, să informeze consumatorii cu privire la modificarea cantităților de produs având prezentarea, ambalajul, forma identice, chiar în condițiile menținerii aceluiași preț, potrivit unui Ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) pentru combaterea fenomenului „Shrinkflation“.
Așa suna comunicatul ANPC transmis ieri despre măsura care vine să facă ordine într-un subiect care a fost adus în atenția publică încă de la începutul anului, fiind prezent în țările vestice, iar mai apoi fiind vizibil și în România.
-
Se pregătește un nou faliment? Două companii aeriene românești au căzut, iar analiștii se tem deja pentru a treia VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Pentru Anca-Maria Țurcanu, care a preluat Elsima de la părinții ei, prezentul este cel mai greu moment din parcursul afacerii. Business-ul a pornit de la o fabrică de confecții și a ajuns la o cifră de afaceri de 16,5 mil. leiEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Caroseriile Ferrari și McLaren se fac într-o comună din Argeș. Omul care a construit fabrica a făcut apoi o Arcă a lui Noe „în mărimea ei biblică“Eveniment · 15 noiembrie 2026