Mai mult de 3.000 de companii au intrat în insolvență în prima jumătate a anului, cu 23% mai multe față de S1/2020
În primul semestru din anul 2021 s-au deschis 3.033 proceduri noi de insolvență, în creștere cu 23% față de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor din un studiu al Coface România.
„În anul 2020, chiar dacă au fost sprijinite de măsurile de intervenție ale statului, companiile au suferit, iar această suferință s-a văzut în creșterea datoriilor și scăderea profitabilității. Aceste două elemente împreună pun presiune pe supraviețuirea companiilor.“
În primul semestru din anul 2021 s-au deschis 3.033 proceduri noi de insolvență, în creștere cu 23% față de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor din un studiu al Coface România.
„În anul 2020, chiar dacă au fost sprijinite de măsurile de intervenție ale statului, companiile au suferit, iar această suferință s-a văzut în creșterea datoriilor și scăderea profitabilității. Aceste două elemente împreună pun presiune pe supraviețuirea companiilor. Dacă ne uităm la evoluțiile din prima jumătate a anului, vedem un prim pas în apariția insolvențelor ascunse“, a declarat Eugen Anicescu, country manager, Coface România, în cadrul unei conferințe de presă.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026