Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Majorarea pragului de deținere urcă acțiunile BVB la maxime

Acțiunile Bursei de Valori București (BVB), principalul operator bursier de pe piața locală de capital, au ajuns la cotația de 40 lei/titlu, prag nemaiatins din iulie 2011, după ce majorarea pragului de deținere de la 5% la 20% a reaprins interesul investitorilor.

Corina Matei · 25 ianuarie 2015 · 1 min de citit

Acțiunile Bursei de Valori București (BVB), principalul operator bursier de pe piața locală de capital, au ajuns la cotația de 40 lei/titlu, prag nemaiatins din iulie 2011, după ce majorarea pragului de deținere de la 5% la 20% a reaprins interesul investitorilor.

În ședința de vineri, 23 ianuarie, titlurile BVB au fost în top trei cele mai tranzacționate acțiuni pe piața principală, după titlurile Fondului Proprietatea (FP) și cele ale Băncii Transilvania (FP), cu un rulaj de 4,2 milioane de lei. Pe piața „deal“, a tranzacțiilor negociate, a fost vândut printr-un singur transfer un pachet de 0,66% din acțiunile BVB, în valoare de 2 milioane de lei.

Acțiunile BVB au închis ziua de vineri cu un plus de 1,52% până la un preț de 40 lei, iar pe parcursul ședinței au atins maximul de 40,2 lei. Indicele BET, principala referință a bursei, a stagnat vineri. Capitalizarea BVB a urcat la aproape 307 mil. lei, cu 46 mil. lei mai mare decât la începutul anului. Maximul istoric atins de titlurile BVB este de 45 lei, raportat în ianuarie 2011.

Citește și