Manager de hub cibernetic
În urmă cu zece ani Adrian Danciu aducea Fortinet pe piața din România, iar din 2005 până astăzi a dezvoltat afacerile furnizorului american de securitate în toată Europa de Sud-Est.
În urmă cu zece ani Adrian Danciu aducea Fortinet pe piața din România, iar din 2005 până astăzi a dezvoltat afacerile furnizorului american de securitate în toată Europa de Sud-Est.
Cu douăzeci de ani în urmă, Ken Xie, un specialist în securitate, și-a dat seama de limitările serviciilor de firewall instalate pe cele mai multe calculatoare și servere și a pornit NetScreen, iar în 2000 a pus la punct compania care a lansat pe piață Unified Threat Management (UTM), care a pus și bazele unei industrii al cărei lider încă este, urmată fiind de Cisco și de Check Point.
Ken și Michael Xie, fondatorii Fortinet, au avut o extindere rapidă și au ajuns la București cu produsele lor câțiva ani mai târziu, prin intermediul unor companii de distribuție, una dintre acestea fiind condusă de Adrian Danciu, un absolvent de ASE cu experiență de peste 12 ani în piața de securitate. În 2005, Danciu a introdus Fortinet pe piața din România și a dezvoltat apoi prezența companiei în Balcani și în regiunea adriatică, ocupând de-a lungul anilor diverse poziții de vânzări și roluri de management, fiind în prezent responsabil de gestionarea și dezvoltarea afacerilor Fortinet în Europa de Sud-Est.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Economia se redresează, dar moderat, în S2/2026. Iar prețurile mari la energie și combustibili și creșterea cursului valutar pun presiune pe inflație. România rămâne cu cea mai mare dobândă din regiune în 2026, BNR ținând rata-cheie la 6,5%, pentru că vede inflația în creștere până la final de anBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026
-
Creditarea crește, deși economia frânează. Leasingul și creditul de consum se pregătesc pentru 2027 cu noi oportunități de finanțare, dar și cu provocări legate de riscuri, reglementare și inteligență artificialăBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026