Managerii companiilor de la bursă sunt mai optimiști decât anul trecut în bugete
Două treimi din companiile de la bursă prognozează o îmbunătățire la nivelul profitabilității, în timp ce peste trei sferturi din companii mizează pe afaceri mai mari decât anul trecut, potrivit unei statistici a ZF în rândul a 56 de companii care și-au făcut publice bugetele pe 2014.

Primele 56 de companii listate pe Bursa de Valori Bucuresti, excluzând băncile și societățile de investiții financiare, prognozează că vor obține în 2014 vânzări și afaceri însumate de 44,5 miliarde de lei (aproape 10 miliarde de euro), cifră cu 3,5% mai mare comparativ cu cele realizate anul trecut.
În urmă cu un an aceleași companii anticipau că afacerile lor vor scădea per ansamblu cu 1,9%, la 43,4 miliarde de lei (circa 9,7 miliarde de euro).
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației, a prețurilor la energie și scăderea puterii de cumpărare sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 ani. Dar așa s-a întâmplat.Opinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026