Managerul Spitalului Universitar vine la ZF PHARMA SUMMIT
Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB), va participa la ZF PHARMA Summit ’12, eveniment organizat de Ziarul Financiar în perioada 24-25 septembrie.
Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB), va participa la ZF PHARMA Summit ’12, eveniment organizat de Ziarul Financiar în perioada 24-25 septembrie.
Într-un format unic, ZF își propune ca în cadrul acestui eveniment să-i aducă în același loc pe cei mai importanți jucători din sistemul sanitar pentru ca timp de două zile să dezbată alături de ei, dar și de autorități cele mai fierbinți subiecte din domeniu.
Noul proiect de lege din domeniu, fondurile alocate și noi surse de finantare, calitatea serviciilor medicale, investițiile din mediul privat sunt câteva dintre subiectele de pe agenda de discuții.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026