Manuela Trisnevschi, head of energy & utilities BCR: Când vorbim de proiecte din zona de energie regenerabilă, ne uităm la structură, la calitatea sponsorilor și la predictibilitatea pieței. Ne uităm la proiecte de mici dimensiuni, de autoconsum, dar și l
Energia rămâne o prioritate pentru BCR, spune Manuela Trisnevschi, head of energy & utilities BCR, iar proiectele de energie regenerabilă pe care banca le analizează sunt atât proiecte de mici dimensiuni, de autoconsum, precum și proiecte foarte mari care necesită…
Energia rămâne o prioritate pentru BCR, spune Manuela Trisnevschi, head of energy & utilities BCR, iar proiectele de energie regenerabilă pe care banca le analizează sunt atât proiecte de mici dimensiuni, de autoconsum, precum și proiecte foarte mari care necesită o abordare integrată a jucătorilor bancari din piață, cum ar fi creditele sindicalizate.
„BCR este unul dintre principalii finanțatori ai domeniului energiei din România pentru că înțelegem atât rolul pe care România îl are geografic din punct de vedere al independenței energetice, cât și pentru că economia, în final, este influențată de costul energiei și de independența noastră ca țară energetică. Energia a fost, este și va fi o prioritate pentru BCR. Când vorbim de proiecte din zona de energie regenerabilă, ne uităm la structură, la calitatea sponsorilor și la predictibilitatea pieței. Ne uităm la proiecte de mici dimensiuni, de autoconsum, dar și la proiecte foarte mari care necesită o abordare integrată a jucătorilor bancari din piață. Aici mă refer la credite sindcalizate, unde e nevoie de aportul mai multor jucători”, a detaliat ea în timpul ZF Power Summit 2024.
BCR adresează piese ale sistemului energetic precum transport, distribuție și furnizare și analizează atât proiecte din zona de electricitate, cât și din zona de gaz. Abordarea, mai spune Manuela Trisnevschi, a fost întotdeauna una regională și continuă în același fel și acum, în contextul tranziției energetice.
-
Test auto ZF Tesla Model Y AWD Premium Dual Motor. Partea întâi: testul clasic – cum se conduceAuto & Transporturi · 14 noiembrie 2026
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026