Marea Neagră readuce producția de gaze a României pe plus pentru prima dată după 2017. Vestea mai puțin bună este că industria nu-și mai permite să achite factura pentru gazul românesc
De la mijlocul anului, producția internă de gaze a depășit-o lunar pe cea din 2021, inversând practic tendința vizibilă în prima jumătate a anului. Evenimentul major care a schimbat dinamica întregii piețe a fost lansarea producției de gaz nou din Marea Neagră în cadrul proiectului Midia Gas Development (MGD) al americanilor de la Black Sea Oil & Gas (BSOG).

În primele nouă luni ale anului, producția de gaze din România a ajuns la 6,7 miliarde de metri cubi, în ușoară creștere față de nivelul de 6,68 miliarde de metri cubi din perioada similară a anului trecut, arată datele furnizate de Transgaz, compania națională de transport al gazului natural. Inversarea de tendință este un eveniment important în contextul în care din 2017 producția de gaze a României a scăzut constant, de la 10,7 miliarde de metri cubi până la 8,6 miliarde de metri cubi anul trecut, un nivel istoric de mic. Singurul lucru care a schimbat pentru moment această tendință este lansarea producției din proiectul din Marea Neagră Midia Gas Development (MGD) al americanilor de la Black Sea Oil & Gas (BSOG). Primele molecule de gaz nou din Marea Neagră din proiectul BSOG au intrat în sistem în iunie.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026