Marele divorț energetic. Cât de pregătită este piața locală?
În Europa, a început numărătoarea inversă spre un punct care va schimba complet piața energiei. Atunci când producția de electricitate pe cont propriu și costurile asociate stocării acesteia vor ajunge la același nivel cu energia distribuită prin rețea, puterea marilor monopoluri va intra într-un declin ireversibil. Specialiștii din piață spun că această schimbare majoră ar putea avea loc în 2022…
”Numărătoarea inversă a început“, spune Serge Colle, global power & utilities advisory leader în cadrul companiei de consultanță EY. Declarațiile lui Colle sunt incluse în ultimul studiu realizat de specialiștii de la EY care abordează schimbările majore, deja vizibile în sistemul energetic global.
”La nivelul industriei energetice europene ne vom uita la 2022 ca la un fel de an de naștere a unui sistem complet diferit. Deși nu ne așteptăm ca în acel moment un număr mare de consumatori să părăsească rețeaua de distribuție, simplul fapt că ai această opțiune va acceleara ritmul schimbărilor tehnologice, lucru care mai departe va alimenta dezvoltarea unui sistem energetic digitalizat și descentralizat“, mai spune Colle.
Același studiu realizat de EY mai arată un lucru.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026