Marii constructori români au dat afară 2.600 de angajați anul trecut
În România existau la finalul anului trecut 336.000 de angajați în sectorul construcțiilor, în scădere cu aproape 3% față de anul 2012, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică, ceea ce arată că o parte semnificativă din persoanele care nu mai lucrează în domeniul de profil erau salariați ai marilor constructori cu acționariat românesc.
Cele mai multe disponibilizări au fost realizate de Hidroconstrucția, companie controlată de management și salariați, care a ajuns anul trecut la 3.465 de angajați, un minus de peste 2.000 de persoane. De altfel, și cifra de afaceri a companiei a scăzut anul trecut cu 4%, la 135,7 milioane de euro, în timp ce profitul s-a înjumătățit la 1,9 milioane de euro. Principalul motiv al evoluției negative a rezultatelor financiare este legat de faptul că Hidroelectrica, principalul client al companiei, a redus investițiile.
„Pentru diminuarea efectelor negative generate de reducerea activității la obiectivele hidroenergetice, societatea (Hidroconstrucția – n.red.) a adoptat măsuri de redimensionare a structurilor organizatorice și de redimensionare a costurilor cu consumul de resurse (materiale și umane), asigurându-se astfel o diminuare a impactului negativ determinat de reducerea volumul de venituri“, potrivit raportului pe 2013 al Hidroconstrucția.
Au încheiat proiectele de anvergură
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026