Marius Barbu preia funcția de Chief Operating Officer al NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din CEE
NEPI Rockcastle, a treia cea mai mare companie de real-estate comercial listată la bursă din Europa raportat la valoarea portofoliului, l-a numit pe Marius Barbu în funcția de Chief Operating Officer (COO), începând cu 1 aprilie 2026. Acesta va prelua…
NEPI Rockcastle, a treia cea mai mare companie de real-estate comercial listată la bursă din Europa raportat la valoarea portofoliului, l-a numit pe Marius Barbu în funcția de Chief Operating Officer (COO), începând cu 1 aprilie 2026. Acesta va prelua atribuțiile de la Marek Noetzel, care ocupă în prezent această poziție și va fi noul CEO desemnat. De asemenea, a fost nominalizat pentru poziția de membru al Consiliului de Administrație și va candida pentru alegeri în cadrul următoarei Adunări Generale Anuale, programată în luna mai 2026.
În prezent, el ocupă funcția de Group Asset Management Director al NEPI Rockcastle și are peste 25 de ani de experiență în asset management, imobiliare și retail.
Marius Barbu s-a alăturat companiei în 2012 și a fost numit Group Asset Management Director în iunie 2022, fiind responsabil de coordonarea priorităților operaționale strategice, transformarea businessului, marketing și administrarea activelor la nivelul întregului portofoliu. Cu peste 13 ani de experiență în cadrul companiei, executivul și-a extins constant aria de responsabilitate, de la nivel național în România, la cele opt țări din Europa Centrală și de Est în care Grupul deține proprietăți.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026