Marius Bîcu, Ferma cu Omenie: Avem în plan construcția unei noi fabrici, însă până atunci, extindem capacitatea celei actuale, proiect care ar putea fi gata la începutul anului viitor
♦ În 2024, Ferma cu Omenie a avut venituri de 33,8 milioane lei, în creștere cu 23% față de anul anterior, când cifra de afaceri a firmei a fost de 27,5 mil. lei, potrivit datelor Ministerului Finanțelor. Compania Ferma cu Omenie,…
♦ În 2024, Ferma cu Omenie a avut venituri de 33,8 milioane lei, în creștere cu 23% față de anul anterior, când cifra de afaceri a firmei a fost de 27,5 mil. lei, potrivit datelor Ministerului Finanțelor.
Compania Ferma cu Omenie, activă în industria alimentară locală, are în plan investiția într-o nouă fabrică, care ar putea fi construită prin programul Investalim. Nevoia unei astfel de investiții vine din faptul că cererea pentru produsele companiei a crescut semnificativ în ultima perioadă, motiv pentru care actuala capacitate de producție nu mai este suficientă.
„Mărim întâi capacitatea fabricii existente în 2026. Avem în fabrica nouă investiții prin programul Investalim, dar va dura circa trei ani, poate chiar patru, să o realizăm, după cum se mișcă lucrurile acum. De aceea, am ales să nu ne gâtuim producția și mărim capacitatea unității actuale printr-o linie nouă de procesat brânzeturi și prin construcția unei hale. Avem până acum fundația realizată și așteptăm structura metalică“, spune Marius Bîcu, acționar și director general al companiei Ferma cu Omenie, prezent în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect al Ziarului Financiar și al UniCredit Bank.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026