Marius Bulugea, șeful PAID, pleacă luna viitoare de la conducerea companiei
Directorul general al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) Marius Bulugea (foto) își va încheia mandatul la 31 mai, urmând să fie desemnată altă persoană la conducerea companiei, potrivit unor surse din piața asigurărilor.
Directorul general al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) Marius Bulugea (foto) își va încheia mandatul la 31 mai, urmând să fie desemnată altă persoană la conducerea companiei, potrivit unor surse din piața asigurărilor. Bulugea a fost numit la conducerea PAID în octombrie 2009. Anterior, el a condus Direcția Reglementări și Autorizări Asigurări Obligatorii a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).
PAID este societatea care emite polițele obligatorii pentru locuințe și a fost înființată în septembrie 2009. Președintele consiliului de administrație al companiei este, din luna aprilie, Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu. Cei mai mari acționari ai asigurătorului sunt Astra, Groupama și Platinum (fiecare cu 15%). Generali România are o participație de 11 %, iar ABC Asigurări, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins și Grawe România dețin câte 5,5% din acțiuni.
Legea impune proprietarilor de imobile încheierea unei polițe de asigurare, prima fiind, în funcție de tipul locuinței, de 10 sau 20 euro pe an. Valoarea asigurată a unei locuințe este de cel mult 10.000 euro, respectiv 20.000 euro. Primele polițe de asigurare obligatorie a locuinței au fost emise în iulie 2010 și acoperă trei riscuri – cutremur, alunecăre de teren și inundație. PAID gestionează circa 492.000 de polițe, conform datelor de la 30 aprilie.-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026