Marius Ștefan, CEO Autonom: Primul pas pe care autoritățile ar trebui să-l facă este să anunțe că sunt deschise pentru business. La noi, autoritățile așteaptă ca investitorii să vină către ei. Ar fi bine să existe o proactivitate
Marius Ștefan, CEO Autonom, spune că pentru primii pași în dezvoltarea regională ar trebui făcuți de autoritățile locale, prin a anunța că sunt dechiși pentru business, pe când realitatea din teren arată că primarii nu iau nicio acțiune proactivă. „Primul…
„Primul pas pe care autoritățile locale ar trebui să-l facă este să anunțe că sunt deschise pentru business. Primarii ar trebui să iasă în față cu acest mesaj. La noi, autoritățile așteaptă ca investitorii să vină către ei. Ar fi bine să existe o proactivitate. Este adevărat că nu toate orașele sunt potrivite pentru businessuri, dar fiecare regiune are ceva deosebit de oferit”, a spus Marius Ștefan, în cadrul conferinței ZF Cei mai mari jucători din economie.
Puterea economică locală este împărțită în câteva județe, având ca lider Bucureștiul, care deține un sfert din PIB-ul României. Cluj, Timiș, Ilfov, Iași, Sibiu și Brașov sunt următoarele județe care beneficiază de un mediu de business în plină dezvoltare, în timp ce restul județelor din țară au rămas în urmă în privința atragerii investițiilor.
Marius Ștefan este de părere că Moldova are cel mai mare potențial de dezvoltare pe viitor, dar până atunci Bucureștiul și partea de vest a țării domină în interesul investitorilor.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026