Versiunea completă
Pharma

MedEuropa, cel mai dinamic jucător din domeniul medical, investește 20 mil. euro în clinici de radioterapie și are în vedere 7 locații până în 2025. „Încercăm să extindem lanțul de clinici în toată țara. E greu să faci clinici de radioterapie în orașe mic

MedEuropa, cea mai dinamică companie din domeniul medical după rezultatele financiare obținute anul trecut în România, ce deține o rețea de patru clinici de radioterapie în România, vizează șapte locații până la sfârșitul lui 2025.

Vali Pencu · 11 octombrie 2023 · 2 min de citit

MedEuropa, cea mai dinamică companie din domeniul medical după rezultatele financiare obținute anul trecut în România, ce deține o rețea de patru clinici de radioterapie în România, vizează șapte locații până la sfârșitul lui 2025. Astfel, compania va mai deschide în viitorul apropiat clinici în orașele Iași, Bacău și Bistrița-Năsăud.

„Construim două clinici noi acum, una la Iași, care se va termina în curând, și una la Bacău, care va fi gata anul viitor. În Bistrița-Năsăud am luat teren și vom face o clinică și acolo în următorii ani. Investiția într-o clinică este de 7-12 milioane de euro“, a spus Silviu Savin, asociat, MedEuropa, în cadrul conferinței ZF/ BT Health – Sănătatea în prim-plan.

El a adăugat ca încercă să extindă lanțul de clinici în toată țara, dând exemplu faptul că în Germania și în Franța MedEuropa a mers pe dezvoltare locală și regională. „Acum avem patru clinici operaționale și o să avem șapte din 2025. Durează un an și jumătate până când o clinică este operațională“, a explicat Silviu Savin.

Citește și