MedLife, vânzări în creștere cu 16% la nouă luni
Medlife, operator de servicii medicale private controlat de familia Marcu, a încasat în primele nouă luni ale acestui an 67,8 mil. euro de la clienții care au trecut pragul clinicilor, spitalelor, maternităților și laboratoarelor companiei, în creștere cu 16% față de primele nouă luni ale lui 2014, conform datelor companiei.

„Am depășit 1,5 milioane de pacienți unici în rândul clienților din sfera de retail (fee for service), iar în rândul abonaților am ajuns, la finalul lunii septembrie, la un număr de 430.000 de clienți, respectiv la o cotă de piață de peste 50% din sectorul corporate la nivel național“, spune Mihai Marcu, președinte al Consiliului de Administrație al MedLife.
Operatorul este deținut de familia Marcu (51%) și în proporții minoritare de fondul de investiții Value4Capital (fostul SGAM – Société Générale Asset Management) – 36,25% – și IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale – 12,75%.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026