Mega Image are un nou comitet executiv, după preluarea conducerii companiei de către Mircea Moga
Mega Image are un nou comitet executiv, după preluarea conducerii companiei de către Mircea Moga, fost vicepreședinte comercial al retailerului.
Mega Image are un nou comitet executiv, după preluarea conducerii companiei de către Mircea Moga, fost vicepreședinte comercial al retailerului.
„Imediat după ce am preluat ștafeta la conducerea Mega Image, am început să ne organizăm pentru a ne continua dezvoltarea pe mai departe. Schimbarea este necesară pentru a atinge obiectivele ambițioase pe care ni le-am propus, iar pentru acest lucru mă bucur să am alături o echipă matură, care și-a depășit mereu limitele”, a declarat Mircea Moga, noul Director General Mega Image.
Astfel, poziția deținută anterior de Mircea Moga a fost preluată de Emil Ilin, manager cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul comercial. El a condus în ultimii ani departamentul Buying Fresh și a participat la realizarea și lansarea unor proiecte strategice de succes, precum Gusturi Românești de la gospodari, Gusturi Românești de la fermieri, Mega Apetit.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026