Mercedes-Benz România: SUV-urile au adus creșterea
Mercedes-Benz a fost cel mai bine vândut brand premium dintre principalii trei jucători germani anul trecut, după un 2014 în care a fost singurul pe creștere. Gama de modele a fost susținută de relansarea întregii linii de SUV-uri, de la micul GLA până la GLS.
Dincolo de noua gamă de SUV-uri, Daimler, prin diviziile sale, a devenit tot mai cunoscut în România și pentru producție, nu numai prin vânzarea de autoturisme premium și vehicule comerciale. Anul acesta, Daimler a inaugurat la Sebeș noua uzină de cutii de viteze cu nouă trepte 9G-Tronic, cea mai avansată din lume, în urma unei investiții de 300 mil.
„Star Assembly și Star Transmission, subsidiare ale concernului german Daimler în România, contribuie la dezvoltarea economiei locale. Astfel, companiile sprijină efortul comun al Daimler și Mercedes-Benz România de a crește prezența brandului la nivel local. În plus, având în vedere faptul că vânzările Mercedes-Benz la nivel internațional au crescut în 2015 pentru al șaselea an consecutiv și au atins pragul de două milioane de unități, fabrica din Sebeș va contribui de acum în mod activ la succesul brandului în Romania, dar și la nivel internațional“, a spus Philipp Hagenburger – Managing Director Passenger Cars & CEO Mercedes-Benz România la finalul anului trecut.
Mercedes-Benz România a adoptat o nouă structură organizațională, în linie cu strategia la nivel global și local, având în vedere, în același timp, focusul extins al companiei. Astfel, structura companiei s-a schimbat prin reorganizarea în două divizii – Passenger Cars, respectiv Commercial Vehicles. Philipp Hagenburger ocupă poziția de CEO Mercedes-Benz, îndeplinind în același timp și funcția de Managing Director Passenger Cars, în timp ce Valeriu Zaharia (foto dreapta) este Managing Director pentru Commercial Vehicles. René Neumann este CFO Mercedes-Benz România și este responsabil pentru toate activitățile de business ale companiei. Mercedes-Benz România are aproximativ 250 de angajați.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026