Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

Metro: Vrem o creștere de peste 10% a cifrei de afaceri în 2021, iar evoluția din S1 a fost în linie cu așteptările. Comerciantul german a încheiat anul trecut, marcat de pandemia de COVID-19, cu afaceri de 6,1 mld. lei, cu 5% mai mari decât în 2019

Grupul german Metro Cash&Carry România și-a bu­ge­tat pentru acest an o creștere a cifrei de afaceri cu peste 10% comparativ cu 2020, primul an de pandemie.

Mirela Turlan · 22 iulie 2021 · 1 min de citit

Grupul german Metro Cash&Carry România și-a bu­ge­tat pentru acest an o creștere a cifrei de afaceri cu peste 10% comparativ cu 2020, primul an de pandemie. Oficialii companiei spun că după evoluția din primul semestru ei sunt optimiști pentru cea de-a doua jumătate a anului.

„Din punct de vedere al cifrei de afaceri, aceasta a fost în linie cu așteptările noastre, iar pentru cel de-al doilea semestru al anului 2021 estimăm o creștere totală anuală tot în linie cu așteptările inițiale, de „double digit“ față de 2020“, spun reprezentanții Metro.

Comerciantul german a încheiat anul trecut, marcat de pandemia de COVID-19, cu afaceri de 6,1 mld. lei, cu 5% mai mari decât în 2019. Este cel mai bun rezultat în lei de la intrarea companiei pe piață în 1996.

Citește și