Versiunea completă
Business Hi-Tech

Microsoft l-a numit pe Bogdan Putinică la conducerea operațiunilor din România

Bogdan Putinică a devenit milionar în 2006, la 30 de ani, după ce și-a vândut firma de soft unei multinaționale.

Corina Matei · 7 octombrie 2021 · 1 min de citit

♦ Bogdan Putinică a devenit milionar în 2006, la 30 de ani, după ce și-a vândut firma de soft unei multinaționale ♦ Din 2012 el a ocupat poziții de top management la nivel global pentru gigantul suedez Enea.

Gigantul american Microsoft, una dintre cele mai mari companii globale de tehnologie, a făcut o recrutare surpriză pentru poziția de șef a subsidiarei din România: pe Bogdan Putinică – un antre­prenor în IT și software care și-a vândut la 29 de ani propria companie unei corporații elvețiene, devenind astfel milionar în euro, și care apoi, după ce compania sa a fost preluată de suedezii de la Enea, și-a dez­voltat o carieră în cadrul corporației, ocu­pând poziții de top management la nivel internațional, coordonând operațiuni semni­ficative de dezvoltare de software în centre din Europa, America de Nord și Asia, de aproape un deceniu.

„Compania Microsoft anunță numirea lui Bogdan Putinică în funcția de general manager pentru operațiunile din România, începând cu data de 1 noiembrie 2021“, a anunțat Microsoft.

Citește și