Microsoft și-a schimbat directorul de HR din România
Roxana Milaș, un manager care a ocupat în ultimii trei ani funcția de HR lead pe zona Europei Centrale și de Est pe segmentul de consumer în cadrul Microsoft, a preluat rolul de HR lead al organizației din România. Ea a venit în locul Roxanei Tănase, care a fost în ultimii patru ani directorul de HR al Microsoft în România și care, la rândul ei, a preluat funcția de global program manager în Micr…
Roxana Milaș, un manager care a ocupat în ultimii trei ani funcția de HR lead pe zona Europei Centrale și de Est pe segmentul de consumer în cadrul Microsoft, a preluat rolul de HR lead al organizației din România. Ea a venit în locul Roxanei Tănase, care a fost în ultimii patru ani directorul de HR al Microsoft în România și care, la rândul ei, a preluat funcția de global program manager în Microsoft, din care se va ocupa de gestionarea programelor de atragere și retenție a talentelor în companie.
Noul director de HR al Microsoft, Roxana Milaș, a lucrat din 2006 până în 2016 pentru Nokia. Ultima poziție deținută la Nokia a fost de head of human resources pe regiunea Europei Centrale și de Est, un rol pe care l-a avut din Viena. Ulterior a plecat la Microsoft, având biroul tot în Viena, iar din noua poziție va coordona politicile de HR ale Microsoft România din București. Absolventă a Facultății de Economie și a Facultății de Sociologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, Milaș a absolvit și cursurile unui program de masterat la BI Norwegian School of Management din Oslo.
În 2016, potrivit datelor raportate în bilanțul de la Ministerul de Finanțe, Microsoft România avea un număr mediu de 470 de angajați.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Fermierii din est spun că sunt deficitari la capitolul cooperative. Matei Titianu, Agrorusava: „Dacă nu se implică în mediul asociativ, fermierul nu o să fie la masă, o să fie în meniu“Retail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026