Versiunea completă
Business Hi-Tech

Microsoft susține introducerea reglementărilor privind recunoașterea facială

Satya Nadella, CEO-ul gigantului american Microsoft, a declarat joi, în cadrul forumului economic mondial de la Davos, că susține introducerea unor reglementări în ceea ce privește tehnologia de recunoaștere facială pe măsură ce aceasta se dezvoltă tot mai mult, astfel încât „să ajute ecosistemul și nu să îl tragă în jos”, relatează Reuters.

Ioana Niță · 24 ianuarie 2019 · 1 min de citit

Satya Nadella, CEO-ul gigantului american Microsoft, a declarat joi, în cadrul forumului economic mondial de la Davos, că susține introducerea unor reglementări în ceea ce privește tehnologia de recunoaștere facială pe măsură ce aceasta se dezvoltă tot mai mult, astfel încât „să ajute ecosistemul și nu să îl tragă în jos”, relatează Reuters. 

El a adăugat că în prezent nu există nicio modalitate pentru a identifica utilizarea abuzivă a acestei tehnologii, fapt ce a ridicat semne de întrebare în ceea ce privește urmărirea și încălcarea intimității. „Microsoft are principii în ceea ce privește dezvoltarea acestei tehnologii și se asigură că utilizarea ei este oportună”, a punctat Nadella.

Citește și