Mihaela Marinescu, sales manager al Hilton Heathrow: Aici se investește mult în formarea angajaților, chiar dacă apoi schimbi compania. E un risc asumat. Mihaela Marinescu, 29 ani, a lucrat în industria ospitalității în România timp de trei ani, iar în 20
Mihaela Marinescu, 29 ani, este sales manager al hotelului Hilton Heathrow Terminal 4, fiind un hotel din cadrul aeroportului Heatrow din Londra. Ea spune că firma în care lucrează a investit câteva mii de lire pentru dezvoltarea sa profesională, participând la diverse cursuri pe partea de vânzări.
Mihaela Marinescu, 29 ani, este sales manager al hotelului Hilton Heathrow Terminal 4, fiind un hotel din cadrul aeroportului Heatrow din Londra. Ea spune că firma în care lucrează a investit câteva mii de lire pentru dezvoltarea sa profesională, participând la diverse cursuri pe partea de vânzări.
„Hotelul în care lucrează a investit mii de lire pentru a face traininguri și pentru a mă dezvolta profesional în vânzări. Trainingurile pe care le-am făcut nu sunt orientate doar pentru Hilton, mă pot duce la o altă companie și să aplic ce am învățat. Ei țin foarte mult la acest aspect, chiar dacă a doua zi te poți angaja la o altă companie, însă își asumă acest lucru”, spune Mihaela Marinescu.
Mihaela Marinescu a început să lucreze în domeniul ospitalității după un internship la hotelul Novotel din București, ulterior, în 2016, a luat decizia de a se muta în Anglia unde a început să lucreze în cadrul grupului Hilton.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026