Mihai Boldijar, grupul Bosch: Avem programe cu universitățile din țară și suntem încrezători. Ne uităm și la alte orașe din țară
Business planul pentru 2023 este unul dintre cele mai provocatoare, pentru că are elemente pe care nu le-am mai avut până acum, iar creșterea costurilor cu energia nu poate fi ignorată, mai ales când ai unități de producție, a declarat Mihai Boldijar, vice president, Bosch Group România și Bulgaria/managing director, Robert Bosch în cadrul conferinței ZF Cele mai dinamice companii din România.
♦ „Impredictibilitatea cu care ne tot confruntăm ne-a întărit, dar ne-a făcut și mai rezervați“.
Business planul pentru 2023 este unul dintre cele mai provocatoare, pentru că are elemente pe care nu le-am mai avut până acum, iar creșterea costurilor cu energia nu poate fi ignorată, mai ales când ai unități de producție, a declarat Mihai Boldijar, vice president, Bosch Group România și Bulgaria/managing director, Robert Bosch în cadrul conferinței ZF Cele mai dinamice companii din România.
„Industria auto a fost afectată din 2018-2019 de criza semiconductorilor, apoi de alte crize, ca furtuna să fie perfectă, dar am parcurs acești ani într-un mod dinamic. Nu ne putem opri. Industria, economia sunt ca un sportiv. Impredictibiltitatea cu care ne tot confruntăm ne-a întărit, dar ne-a făcut și mai rezervați“.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026