Mihai Marcu, CEO și președinte al grupului MedLife: Avem perspective ambițioase în ceea ce privește dezvoltarea, atât la nivel național, cât și balcanic și regional
Mihai Marcu, CEO și președinte al MedLife (simbol bursier M), spune că grupul va continua în mod susținut planul de extindere, la nivel local vizează orașe mari precum Cluj, Timișoara, Constanța, în timp ce la nivel regional analizează piețe din țările apropiate, cu populație de aproximativ 10 milioane, unde modelul de business ar putea fi replicat.
♦ Grupul are un buget de investiții de 100-120 de milioane de euro pentru anul acesta, o pondere importantă va fi alocată pentru tranzacții în România, dar și în țările din regiune.
Mihai Marcu, CEO și președinte al MedLife (simbol bursier M), spune că grupul va continua în mod susținut planul de extindere, la nivel local vizează orașe mari precum Cluj, Timișoara, Constanța, în timp ce la nivel regional analizează piețe din țările apropiate, cu populație de aproximativ 10 milioane, unde modelul de business ar putea fi replicat.
„Prioritățile MedLife sunt, în continuare, zona de cercetare, oncologia și radioterapia, unde am făcut un pas important în 2021, amplificarea procesului de digitalizare și continuarea programului de extindere teritorială. Avem perspective ambițioase în ceea ce privește dezvoltarea, atât la nivel național, cât și balcanic și regional. Vom continua în mod susținut planul de extindere, iar în acest sens, la nivel local vizăm orașe mari precum Cluj, Timișoara, Constanța, în timp ce la nivel regional analizăm piețe din țările apropiate, cu populație de aprox. 10 milioane, unde modelul nostru de business ar putea fi replicat cu success“, a spus Mihai Marcu, CEO și președinte al grupului MedLife. Bugetul de investiții pentru anul 2022 este de 100-120 milioane de euro, o pondere importantă din această valoare va fi alocată pentru tranzacții în România și în țările din regiune, dezvoltarea și consolidarea businessului fiind în continuare o prioritate, potrivit lui. „Vizăm consolidarea în orașele mari, cu peste 150.000 de locuitori prin rețeaua brandului MedLife și în orașele medii și mici prin rețeaua brandului Sfânta Maria“.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026