Mindit.io, dezvoltator software, a făcut primii pași în afara României și a deschis un birou în Elveția. „Acesta este primul pas spre extindere externă“
Mindit.io, companie românească specializată în dezvoltarea de software, a început extinderea la nivel internațional și a deschis la începutul acestui an un birou la Zug, Elveția, arată un comunicat transmis de reprezentanții companiei. În prezent, în cadrul biroului din Elveția lucrează doi dezvoltatori software, urmând ca echipa să crească cu până la 10 persoane până la finalul anului în curs.
Mindit.io, companie românească specializată în dezvoltarea de software, a început extinderea la nivel internațional și a deschis la începutul acestui an un birou la Zug, Elveția, arată un comunicat transmis de reprezentanții companiei. În prezent, în cadrul biroului din Elveția lucrează doi dezvoltatori software, urmând ca echipa să crească cu până la 10 persoane până la finalul anului în curs.
„Extinderea reprezintă o decizie strategică în contextul în care o parte relevantă a portofoliului nostru constă în clienți din Elveția. Vrem să fim prezenți fizic atât pentru a ne consolida relațiile și a facilita colaborarea cu aceștia, cât și pentru a obține noi parteneriate locale“, a spus Lucia Stoicescu, co-CEO al mindit.io.
Ea a adăugat că mindit.io deține un portofoliu solid de clienți în Elveția, inclusiv una dintre cele mai mari companii multinaționale din țară. De asemenea, pe lângă consolidarea parteneriatelor deja existente, mindit.io își propune atragerea de noi clienți, atât din industriile în care activează deja, precum retail, banking, fintech, ehealth sau pharma, precum și din alte noi domenii de activitate.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026